The Pelješac Bridge is the largest ever EU investment in infrastructure in Croatia.
Ce face UE
Politica regională și urbană a Uniunii Europene este concepută pentru a sprijini toate regiunile și orașele din întreaga UE. În cadrul politicii sale de coeziune, UE stimulează creșterea economică și contribuie la îmbunătățirea calității vieții tuturor cetățenilor Uniunii.
Politica regională și urbană reflectă solidaritatea europeană. Aceasta dedică cea mai mare parte a finanțării sale țărilor, regiunilor și orașelor mai puțin dezvoltate, ajutându-le să recupereze decalajul economic și social, reducând astfel disparitățile care există încă în UE.
În mod specific, această politică urmărește:
- să consolideze coeziunea economică și teritorială prin promovarea unei dezvoltări regionale echilibrate
- să îmbunătățească durabilitatea și conectivitatea prin finanțarea unor proiecte majore de infrastructură, în special în sectorul mediului și al transporturilor
- să promoveze tranziția curată prin inițiative privind eficiența energetică, energia din surse regenerabile și adaptarea la schimbările climatice.
Politica regională și urbană este pusă în aplicare în principal prin intermediul a trei fonduri principale:
- Fondul european de dezvoltare regională – promovează inovarea, digitalizarea, creșterea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon
- Fondul de coeziune – vizează statele membre cu un venit național brut (VNB) pe cap de locuitor mai mic de 90 % din media UE
- Fondul pentru o tranziție justă – sprijină regiunile cele mai afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.

Date despre politica regională și urbană
Domenii de acțiune
Descoperiți toate domeniile în care politica regională a UE aduce o schimbare
Sprijinirea creșterii durabile a orașelor
Sprijin financiar coordonat în caz de criză
Cooperarea teritorială europeană și programele sale
Exemple concrete de sprijin acordat regiunilor și țărilor prin politica regională
Informații privind diferitele fonduri și modul de accesare a acestora
Principalele realizări
- Politica regională și urbană a îmbunătățit infrastructura esențială, inclusiv construirea sau modernizarea a mii de kilometri de drumuri și căi ferate.
- Cu peste 100 de miliarde EUR consacrate dezvoltării energiei din surse regenerabile, eficienței energetice și transportului urban durabil, această politică a jucat un rol esențial în promovarea tranziției verzi.
- Politica regională și urbană a reprezentat o forță stabilizatoare esențială, mobilizând miliarde de euro pentru a ajuta țările și regiunile să facă față unor situații precum pandemia de COVID-19, sosirea a milioane de refugiați din Ucraina și criza energetică.
- Aceasta a redus în mod semnificativ disparitățile regionale, ajutând zonele mai puțin dezvoltate să recupereze decalajul prin sprijinirea inovării, a competitivității și a unui acces mai bun la serviciile publice.
- Politica de coeziune a UE a stimulat ocuparea forței de muncă în toate statele membre, sprijinind până în prezent crearea a 260 000 de noi locuri de muncă începând din 2019, dintr-un total estimat de 1,3 milioane până în 2027.
Descoperiți mai multe realizări examinând investițiile realizate în cadrul politicii regionale în țara dumneavoastră.
În prim-plan
Evaluarea la jumătatea perioadei a politicii de coeziune contribuie la modernizarea principalei politici de investiții a UE, permițându-i, în același timp, să își îndeplinească misiunea de reducere a disparităților regionale. Scopul său este să adapteze prioritățile de investiții din cadrul programelor politicii de coeziune la evoluția contextului economic, social și geopolitic, precum și la obiectivele climatice și de mediu.

Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 5 decembrie 2025